Am fost și eu acolo, la 3 noaptea, fără nicio soluție.
Mă numesc Cristina Strugaru și sunt Consultant în Somnul copiilor, certificată din aprilie 2023 în cadrul Institute of Pediatric Sleep & Parenting. Din mai 2025, sunt mentor și Director în cadrul Institute of Pediatric Sleep & Parenting România, unde pregătesc viitorii consultanți în somnul copiilor. De asemenea lucrez cu familii cu copii între 0 și 6 ani.
Dar înainte de toate, sunt mama. Și am fost exact acolo unde ești tu acum.
Până la 1 an și 4 luni am trecut prin toate asocierile de somn — legănat, sân, adormit pe picioare, plimbat prin casă, dormit cu el în pat. M-am trezit din oră în oră, luni la rând. Am ajuns la epuizare și știu cum arată o dimineață după ce noaptea te-ai trezit de peste 10 ori.
Am ajuns să fac o schimbare și să apelez la un consultant în somn. A fost cea mai bună alegere.
De ce fac asta
Tot acest parcurs m-a transformat. După 2 ani de mămicie, am ales să devin consultant în somnul copiilor. Pentru că știu cum se simte și pentru că știu că există soluții.
Scopul meu a fost și rămâne același: să ajut familiile să se bucure de perioada de bebelușeală, nu doar să îi supraviețuiască.
Lucrez cu empatie, cu atenție la dinamica fiecărei familii și cu flexibilitate — pentru că nu există o soluție universală, ci doar soluția potrivită pentru copilul tău.
Dacă te regăsești... Dacă și tu ești obosită... Dacă simți că ai încercat tot și nimic nu funcționează... Dacă nopțile au devenit mai mult o luptă decât un moment de odihnă... Vreau să știi că nu trebuie să treci singură prin asta.
Somnul copilului tău se poate schimba. Și eu pot fi acolo cu tine, pas cu pas. Scrie-mi și hai să vedem împreună de ce are nevoie copilul tău și cum puteți ajunge la nopți mai liniștite și zile mai echilibrate. Pentru tine. Pentru copilul tău. Pentru familia voastră.